Botezul- inceputul de drum spre calea spirituala a omului
Indiferent la ce religie facem referire, botezul reprezinta una dintre cele mai importante taine ale crestinismului, fiind cea care semnifica intrarea unei persoane in comunitatea crestina si incredintarea ei lui Dumnezeu. In viata oricarui credincios, acest rit reprezinta inceputul de drum spre construirea si dezvoltarea vietii spirituale, aspect reflectat in rolul sau: un punct de pornire pe parcursul caii crestine.
Avand in vedere ca botezul este considerat un sacrament al crestinismului universal, în practicile Bisericii Catolice si Ortodoxe cu privire la acest aspect, exista atat asemanari, cat si diferentieri. De mentionat este faptul ca ambele Biserici apartin Religiei Crestine.
Asemănările dintre botezul catolic si botezul ortodox
Botezul catolic nu se deosebeste cu mult de cel ortodox, drept pentru care poate parea destul de asemanator. Atât Biserica Catolica, cat si cea Ortodoxa, priveste Taina Botezului cu aceeasi semnificatie si scop identic, ca fiind ritualul prin care credinciosul devine fiul lui Dumnezeu si primeste har divin, curatandu-se de pacatul originar al lui Adam si Eva.
Odata cu intrarea in comunitatea crestina, se exprima angajamentul de a trai in conformitate cu valorile si invataturile bisericesti. Intre ceremoniile religioase care se pot realiza de catre cele doua biserici, exista si un alt punct de intersectie, anume ca botezul are loc intr-un loc sfant- in lacasul de cult, unde ritul este oficializat de slujitorul bisericii.
Diferentele dintre botezul ortodox si cel catolic
Desi exista destul de multe asemanari, intre botezul catolic si cel ortodox exista diverse diferente liturgice si aspecte ce tin de traditie. O prima diferenta cu privire la botezul pruncului are in vedere religia in care se va increstina.
Botezul ortodox
Biserica ortodoxa recomanda ca acest rit sa se efectueze odata ce mamei ii este permisa asistarea la slujba de crestinare desfasurata in lacasul de cult. Acest lucru, conform obiceiului este permis abia după 40 de zile. Pentru a putea boteza, se obisnuieste sa existe o singura pereche de nasi, care sa fie obligatoriu de religie ortodoxa.
În timpul slujbei de increstinare, nasa este cea care aduce copilul in biserica si il tine in brate. Slujba botezului este impartita in doua mari parti: lepadarea de pacat si botezul propriu-zis. Increstinarea debuteaza cu exorcismul (lepadarea de pacat), in care nasii se leapada de Satana si accepta sa devina una si aceiasi cu Hristos, apoi are loc botezul propriu-zis. Nasa, mama spirituala a nou-nascutului, il dezbraca si pregateste pe micut de scufundarea de trei ori in apa Sfintita.
Odată scufundat in cristelnita, copilul este incredintat nasei, care il va infasa in panza alba, va fi uns cu Mir si i se va tunde suvite din par, in semnul crucii, de patru ori, apoi va fi imbracat cu hainele noi, alese si pregatite cu grija, spalate si igienizate, inaintea marelui eveniment. In aceasta etapa, de mare folos este trusoul, setul care cuprinde tot ceea ce este necesar pentru pregatirea botezului propriu-zis a micului crestin.
O a doua parte, considerata ca fiind neoficial, o continuare a slujbei de increstinare, prevede „baita de a doua zi” în care, nasii imbaiaza proaspatul crestin, ca semn al spalarii mirului.
Botezul catolic
Intre botezul realizat de catre Biserica Ortodoxa si cea Catolica, nu exista diferente foarte mari. In cazul botezului catolic, mirungerea pruncului are loc dupa 7-8 ani, nu imediat ce copilul este botezat. La slujba botezului, nu se primesc toate tainele, de aceea dupa aceasta perioada, are loc confirmarea, procesul de completare a initierii in viata crestina.
Pentru aceasta ceremonie, se recomanda a se purta haine albe, care simbolizeaza spalarea de pacat si puritatea, dantelate si cu mici detalii, precum cele disponibile si recomandate: costume elegante pentru baieti, dar si rochite diafane pentru fete.
Exista posibilitatea existentei mai multor perechi de nasi si cu toate acestea, este permis ca religia acestora sa nu fie neaparat catolica. Pentru a boteza, nasii pot avea o religie diferita, insa trebuie sa fie obligatoriu botezati.
În cadrul slujbei de increstinare, pe tot parcursul acesteia, micutul nu va fi tinut in brate de unul dintre acestia, asa cum se obisnuieste in ritualul ortodox, ci de mama.
Ritul este mai scurt, mai simplificat, astfel incat, dupa rugaciunile preotului, se unge copilul cu uleiul sfant, se binecuvanteaza apa si se rosteste Crezul.
Viitorul crestin nu este scufundat in cristelnita, ci doar stropit cu apa pe crestet, astfel incat nu exista riscul racelii sau inecului. Preotul inchina copilul, face semnul crucii la frunte si pe piept.
Este necesar a avea la dispozitie un recipient in care se aduna aceasta apa care se prelinge de pe crestet si inca unul pentru a pastra suvitele de par taiate, asemenea ritului ortodox, de patru ori, in forma de cruce. Pe tot parcursul slujbei, lumanarea de botez este aprinsa, considerandu-se ca nou-nascutul este lumina.
Preotul este persoana care pregateste de aceasta data, infasarea copilului in panza alba, dupa ce a fost uns cu mir. Pentru a simboliza innoirea, copilul este imbracat intr-o camasa alba, care semnifica puritatea. Nasii nu participa practic la pregatirea si infasarea copilului, insa trebuie sa isi asigure sprijinul in orice aspect cu privire la slujba.
Lumanarea, camasa alba (simbolul hainelor pe care Isus le-a avut la asezarea in mormant), hainele bebelusului, panza alba si recipiente mentionate, sunt lucrurile necesare unei increstinari catolice.
Botezul ramane cel mai important eveniment din viata copilului, iar indiferent din ce religie este privită această ceremonie, nasii reprezinta persoanele care sunt alese cu un scop foarte clar: sa devina modele spirituale si morale ale copilului si parintilor acestuia.