Când începi să cauți trusoul pentru botez, îți dai repede seama că sunt mult mai multe variante decât te așteptai. Unele îți plac pentru cum arată, altele pentru cât de frumos sunt lucrate, iar uneori găsești unul care parcă te face să spui „pe acesta îl văd pentru bebe”. Dacă tot alegi cu atenție fiecare lucru pentru ziua lui, de ce să nu te gândești și la un trusou personalizat? Hai să vedem împreună ce presupune și cum îl poți face să se potrivească micuțului tău.

Ce se poate personaliza pe un trusou de botez?
Numele bebelușului este, de obicei, primul lucru la care te gândești atunci când auzi despre personalizarea unui trusou. Și pe bună dreptate. Un prenume brodat pe una dintre piesele trusoului îl face imediat mai personal, fără să fie nevoie de un text lung sau de prea multe detalii.

Alături de nume poate apărea și data botezului. Pe unele piese, cele două se potrivesc foarte frumos împreună, mai ales dacă vrei ca personalizarea să fie discretă. Lumânarea și cufărul pot purta numele copilului și data evenimentului, iar pânza de mir, prosopul sau fașa pot primi aceeași broderie, în funcție de trusoul ales. Există și o variantă foarte frumoasă pentru băieței: personalizarea cămășii. Inițialele pot fi brodate pe guler, iar manșeta poate purta inițialele sau chiar numele copilului. Este un detaliu mic, dar tocmai aceste lucruri discrete dau uneori cel mai plăcut aer unei ținute. Un exemplu este setul de botez Dima, pentru băieței, care reunește costumul, trusoul, lumânarea și cufărul personalizat. Este o variantă bună dacă îți dorești ca piesele pregătite pentru botez să se potrivească între ele și să păstreze aceeași notă elegantă.
Având în vedere că trusoul este oferit de nași, aceştia pot alege să adauge și un mesaj frumos din partea lor. Nu trebuie să fie ceva solemn sau foarte complicat. Uneori, câteva cuvinte care vin din partea lor sunt suficiente pentru că darul să se simtă cu adevărat personal.
Cum alegi mesajul potrivit pentru trusou?
Aici lucrurile devin puțin mai complicate, pentru că, dintr-o dată, ai impresia că trebuie să găsești cele mai frumoase cuvinte din lume. De fapt, nu trebuie. Un mesaj bun pentru trusou este, în primul rând, unul care sună firesc și care se potrivește relației dintre nași, părinți și copil.
Poate fi o urare pentru viitor, o formulă simplă din partea nașilor sau chiar câteva cuvinte despre ziua botezului. Dacă mesajul este scurt, va arăta și mai bine pe piesa aleasă pentru broderie. Iar dacă ai deja un gând pe care îl folosești în familie sau o formulare pe care nașii o spun mereu copilului, cu atât mai bine. Nu trebuie să inventezi ceva doar pentru că „așa se face”.
Un lucru merită avut în vedere: dacă numele și dată sunt deja brodate, mesajul poate rămâne foarte simplu. În felul acesta, fiecare element are locul lui, iar trusoul nu ajunge să arate ca și cum cineva a vrut să scrie pe el tot ce i-a trecut prin minte.

Idei de mesaje pentru fetițe
Pentru o fetiță merg foarte bine mesajele delicate și afectuoase, mai ales dacă se potrivesc cu stilul trusoului. Iată câteva variante:
l Cu drag, pentru micuța noastră!
l Să ai o viață frumoasă, prințesă!
l Cu iubire, de la nașii tăi.
l Pentru tine, cu toată dragostea noastră!
l Astăzi începe o poveste frumoasă.
l Te iubim, micuța noastră!
Dacă preferi ceva mai simplu, „Cu drag de la nași!” rămâne o variantă foarte frumoasă. Nu toate mesajele trebuie să fie originale până la ultimul cuvânt ca să aibă valoare. La fetițe, setul de botez Otilia este un exemplu în care toate piesele sunt gândite împreună: rochiță, trusou, lumânare și cufăr. Este genul de alegere care îți ușurează puțin muncă atunci când vrei că ținuta și accesoriile să se potrivească fără să cauți fiecare piesă separat.

Idei de mesaje pentru băieței
Pentru un băiețel poți merge spre un mesaj vesel, o urare simplă sau chiar o formulare care amintește de ziua botezului:
l Cu drag de la nași!
l Azi m-am botezat!
l De azi sunt creștin!
l Să ai parte de o viață frumoasă!
l Cu iubire, pentru băiețelul nostru drag.
l Cu drag, de la nașul și nașa ta!
Dacă nașii au o formulă proprie pentru cel mic, aceasta poate fi chiar mai potrivită decât orice mesaj găsit pe internet. La urma urmei, trusoul este al lui, nu trebuie să treacă un examen de creativitate.

Broderia cu prenumele: cum funcționează la AnneBebe
Când alegi un trusou personalizat, partea frumoasă este că poți să-l faci să se simtă al vostru, nu doar să alegi un set gata pregătit. După ce ai ales modelul, te poți gândi ce elemente vrei să personalizezi și ce fel de broderie s-ar potrivi cel mai bine cu restul setului. Culoarea firului poate fi aleasă astfel încât să se armonizeze cu nuanțele trusoului, fie că preferi ceva discret, fie că vrei ca numele să iasă puțin mai mult în evidență.

Prenumele bebelușului rămâne, de obicei, în centrul personalizării, iar data botezului poate adăuga un mic detaliu care să-ți amintească peste ani de ziua respectivă. Iar dacă nașii au un mesaj pentru cel mic, acesta poate fi inclus pentru un plus de emoție. Până la urmă, nu trebuie să fie complicat. E suficient să fie ceva care să vă placă deoarece bebelușul, cel mai probabil, nu va avea încă preferințe de design.
Un trusou de botez poate fi frumos și fără personalizare, însă numele copilului și un mesaj ales cu grijă îi dau o notă care ține de familia voastră. Nu este nevoie de multe cuvinte și nici de o formulă sofisticată. Uneori, prenumele celui mic, data botezului și un simplu „Cu drag de la nași!” spun exact cât trebuie.
Vrei să alegi un trusou pregătit special pentru micul sărbătorit? Descoperă gama variată de trusouri de la AnneBebe și alege personalizările care vă plac cel mai mult. AnneBebe, expert de peste 20 de ani în hăinuțe și accesorii pentru bebeluși și copii, dar și în botezuri de poveste, este alături de tine pentru a vă ajuta să creați cea mai frumoasă poveste pentru micuțul vostru.


